Îi spui să-și ia căciula înapoi, pentru că, cu sau fără ea, este totuna. Tot îți este frig la urechi. Drept răspuns, îți taie pasul pe care urma să-l faci și se proptește în calea ta. Îți îndeasă căciula pe urechi ușor, dar responsabil. Cu ochii puțin plecați, participi și tu la acțiunea căciula. De parcă orice altceva ar putea sa înceapă, doar după ce căciula va fi așezată perfecto peste claia de păr.

Tot întorcând și învârtind căciula, nici nu bagi de seamă că ochii lui te urmăresc. Ți-ai ridicat încet privirea și vezi cum, oarecum smucit, își aruncă rucsacul pe jos. Apoi, te cuprinde încetișor și sigur, îți apropie capul de al lui în timp ce, mâna lui te ia încet de șoldul drept. Simți buzele lui moi și puternice. Îți spui șoptit, doar pentru tine “Wow! Ăsta este chiar un bărbat!”. Trăiește acel sărut de parcă este ultimul. Îți râzi în sine de tine și de el, de voi doi, și te bucuri de momentul ăsta ca în filme. Pe stradă, mașinile trec navala. Unele claxonează, și atunci zâmbești complice.

Vă continuați apoi, ca doi adulți ce va aflați, încet, încet scurta călătorie nocturnă. Cine se grăbește?

 Night_Kiss_by_sketcher2007

Când ajungi acasă te uiți de trei ori la ceas. Cinnnnnci? Adică cinci dimineața? Adică azi deja este luni?!? Faci pasul mare peste momentul șocant (timpul ăsta chiar trece repede!!!), și te bagi în pat, spunându-ți că viața asta este mai ceva ca în filme….Hmmm…parca ai mai spus asta cel putin o data în seara asta…

Te trezești cu o mare curiozitate, localizată undeva între gât și piept. Bineee, dacă ești sinceră, trebuie să recunoști, că ți-a ajuns puțin și la inimă. Doamne, și totul a plecat de la căciula aia! 🙂

Vrei să vezi și să simți mult mai mult. Să faci tu un pas spre el? Acum? Sau să mai aștepți? Dar cââââât să mai aștepți? Îți imaginezi o groază de lucruri despre cum este și cum nu este. Faci proiecții fără perdea….Ar spune el asta? Ar face el asta? Cum este dimineața? Oare cum…? Mintea te duce în tot felul de scenarii. Îi trimiți un mesaj. Nu răspunde. Observi cu consternare că (re)începi să te uiți des, de fapt, chiar foarte des, la telefon. Iarăși?!!? Credeai că depășisei etapa asta! Nu răspunde… Poate nu este interesat? Ți-am zis că trebuia să aștepți sa dea el primul, un semn….

Și asa încep de multe ori momentele de la cinci dimineața (la cele ca în filme mă refer), și odată cu ele, șansa ca o lume întreagă să se trezească la viață, amorțită până atunci într-o răcitură a relației, ce are prin ea, pe lângă șorici, zgârciuri și alte mici osișoare, și orice altceva ar putea fi posibil între voi doi.

Personajele se dau ușor jos din pat (pardon! din răcitură), cască și se întind alene. Unul, observă că a adormit cu șosetele în picioare. Altul, constată după gustul neplăcut din gură, că iarăși nu s-a spălat pe dinți aseară. Apoi, intră amândoi pe scenă și încep să se agite, se iau de mână, se foiesc, se iubesc, fac dragoste, se ceartă, își beau cafeaua dimineața, se iau seara în brațe, observă cu teamă nepotriviri, își scriu mesaje și mail-uri de împărtășire doar lui sau doar ei, într-un cuvânt, trăiesc.

Nimeni însă nu știe cât timp.

Faptul ca nu știm cât, nu mă preocupă. Ce ma preocupă însă este ce face ca, până să se termine de tot, răcitura asta a relației, să fie una gustoasă?

Până la etatea prezentă și în urma consumului de ceva răcituri :D, concluzionez că sunt câteva elemente care ar face răcitura nu doar gustoasă, ci chiar memorabilă, și cu voia ta, aș dori să le enumăr chiar aici:

1. Celor doua personaje din poveste le era tare bine, pana sa se fi întâlnit și își trăiau viața frumos, în pace și în armonie.

2. Fiecare știe despre sine și găurile și crăpăturile din perete și tablourile solare de pe pereți, cu alte cuvinte, se cunosc pe sine și mai știu și “cât duce calul”, și unde are calul nevoie să-și mai pilească o lecuță copituțele, ca sa fie drumul mai lin și mai puțin zdruncinător.

3. Când cele două personaje se trezesc din somn, chiar se trezesc. Pregătindu-se alene să intre pe scenă, ele lasă somnul ce l-au dormit până atunci, acolo unde îi este locul, adică în trecut. Și-au învățat experiențele, și-au trăit lecțiile, știu ce își doresc să facă diferit, și acolo pe scenă, în niciun caz nu mai pică în somnul trecutului. Ca să ma explic mai bine: trecutul cu trecutul, prezentul cu prezentul. Și încă ceva! Fiecare a făcut curat. Sub pat nu găsești nici stafii și nici umbrele lui sau ale ei. Eventual poate găsești o cutie goala de pantofi (nu știi niciodată când îți este de folos). Însă asta este chiar un semn bun. Omul tău este unul practic :).

4. Pentru că cele necesare de la punctul 1 și punctul 2 se vor fi îndeplinit deja, personajele noastre nu caută deci un salvator în celălalt, adică nu sunt nici needy și nici greedy. Știu să ofere timp și spațiu celuilalt, nu pun presiune ca fericirea să vină doar din povestea de pe scenă. Când fiecare știe sa își trăiască separat fericirea lui, fiecare vine cu un supra-plin pe care vor sa-l dăruiască. Personajele noastre sunt deci prinți generoși și altruiști, și nu cerșetori de-o zi.

5. Cele două scufii comunică între ele. Au planuri în comun. Au viziuni similare de viață. Se animă reciproc, împărtășesc idei, împreună simt că lumea este un loc mai bun. Cresc în doi și cel mai important, de când cu piesa în care joacă împreună, fiecare este un om mai bun.

6. Dincolo de scufiile lor care comunica și învață chiar să tacă împreună, personajele noastre mai fac ceva. Își asumă că dacă vor o răcitură bună, până la capăt, este nevoie ca fiecare dintre ei, să se antreneze , zi de zi. Deoarece ele știu că nimic nu vine pe degeaba în viața asta. Vrei o răcitură buna? Atunci începe să astupi găurile din pereți, mai stai puțin, măcar din când în când, de vorba cu tine, vezi dacă nu cumva calul tău nu a obosit între timp, și dacă da, dă-te jos și lasă-l puțin să pască liber.

7. Cea mai frumoasă dovadă de iubire este timpul de calitate petrecut împreună. Ia-ți scufia ta cea dragă de mână și du-o la o gălușcă cu prune împărțită în doi (favorita mea :)), cumpără-i agenda aia colorată, după care știi ca i-au rămas ochii, fă-i invitația de a merge duminica dimineața la un muzeu de artă, pregătește-i o omletă cu drag și dragoste, așa cum numai tu știi.

Cu drag de voi și drag de viață, am încălecat pe o șa și am spus povestea mea.

Despre răcituri și începuturi de relație, despre scufii, calul tău și copitele lui (sau ale ei), viața ca în filme, timpul suspendat atunci când ești sărutat cu nesaț, rolul unei căciuli într-un început de ceva, claxoane, mirarea de la 5 fix, într-o luni de dimineață.

V-am pupat! Să vă iubiți frumos! 🙂

 

(Sursa poza)