Iubea cu totul pasiunea de a colora figurinele de ipsos. După o zi solicitantă la birou, venea acasă, făcea un duş, îşi punea şosetele de lână de la bunica şi cu un ceai cald alături începea să picteze figurinele de ipsos.

Exersând o prezenţă fantastică, stătea ore întregi aplecată asupra formelor albe de ipsos, alegând cele mai potrivite culori. Îi plăcea la nebunie mirosul de culori în ulei şi anticiparea de a deschide un tub nou de vopsea galbenă, cum a fost cel pe care l-a folosit pentru caroseria maşinuţei vesele. În timp ce picta se imagina conducând-o, doar că era şi decapotabilă. Iar ea avea bineînţeles un şal care îi acoperea părul şi ochelari de soare. Şi da, adia uşor vântul, perfect aş spune cât să nu zboare cu totul şalul de pe cap.

Maşinuţa veselă

Maşinuţa veselă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Odată, a desenat chiar o locomotivă. Şi-a amintit atunci că iubeşte trenurile, gările, mai precis cea din Teiuş unde vară de vară începând cu 3-4 ani până la 18-19, avea să vină la bunicii din Ardeal.

www.ipsoart.ro

Hai în lume. hai cu mine…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A desenat şi animale. De exemplu pe Bela, o iapă pur sânge şi pe prietenul ei puişorul auriu.

Bela

Bela

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu timpul Anca a început să viseze ca mersul la birou să fie înlocuit cu pictatul de figurine de dimineaţă până seara. Da! Avea să fie pasiunea ei şi o să câştige bani şi o să fie fercită şi o să fie unul dintre puţinii oameni care fac ce le place şi o fac din pasiune şi din bucurie.

Oamenii vedeau cum, sub ploaia de culori, figurinele prindeau viaţă. Au început să le cumpere pentru a le picta împreuna cu copiii lor, chiar şi alături de alţi oameni mari, dragi lor. Iar pe altele le-au trimis cadou peste mări şi ţari, împachetate frumos în cutii de carton cu mica ştampilă Ipsoart.

Şi atunci a început să picteze şi mai multe figurine. După cele 8 ore de la birou, venea în fugă acasă,  îşi lua şosetele de lână şi pensulele, pictând personajele într-o lume de clovni, animale, maşini, ceasuri, locomotive, crocodili, ţestoase.

Trebuia să picteze mult şi repede. Erau atâtea de făcut! Şi nu toate ieşeau toate aşa cum îşi dorea ea. Uite aici cureaua de la pantalonii piticului pe care am pătat-o cu roşul de la nasturi. Şi da, era convinsă că toată lumea vede cum Bela nu are ochii egali. Trebuiau să iasă perfecte, altfel nu o să le mai cumpere nimeni, iar ea va trebui atunci să-şi caute libertatea în altă parte.

Zilele treceau. Nu şi-a dat seama care a fost momentul în care pictatul figurinelor devenise un alt trebuie. Ajungea acasă, îşi punea şosetele de lână, cele care tot timpul i-au adus atât de multă inspiraţie. Doar că, acum pensulele rămâneau neatinse. Se certa că nu munceşte mai mult, că nu luptă pentru visul ei destul. “Trezeşte-te!”, îşi spunea. “Pune mâna pe pensule şi termină odată crocodilul ăla de pictat. Mai ai apoi puişorul de găină, castelul şi tunul de pictat. Apoi trebuie să faci poze, să le publici pe site, să scrii un post, şi uite, tu stai degeaba!”.

Devenise apatică şi lipsită de comunicare. Când ajungea seara acasă privea în gol, înnotând în marea de vinovăţie de a nu face ceva. Iar dacă reuşea să picteze puţin îşi spunea că sunt cele mai banale figurine de ipsos şi că ea oricum nu are talent.

Simţea o presiune fantastică în jurul tâmplelor şi o durea capul în acea zi în care a decis să beneficieze de o şedinţă de coaching. Era acolo, fată în faţă cu cel care avea să-i adreseze întrebări, şi se gândea ce naiba face acolo şi cum de un om care habar nu are despre figurinele ei de ipsos, o poate ajuta într-un fel.

Îi promisese însa prietenului ei că va veni la şedinţa de coaching iar ei că, dacă tot a decis să vină, va vorbi despre ce o doare şi este important pentru ea şi nu despre banalităţi.

Cele 30 de minute au trecut mai repede decât ar fi crezut. A fost un carusel al întrebărilor, unele fără răspuns, altele cu răspunsuri care o surprindeau şi pe ea. Încet, încet a început să râdă, să împărtăşească din trăirile ei, să se relaxeze.

De-a lungul sesiunii a aflat că o pasiune pe care o transformi în to do list şi trebuie, poate să moară. Apoi, că nevoia de a sta şi de a nu face nimic după muncă, doar ea şi şosetele ei de lână, este suficient. Că relaţia ei cu pensulele şi cu figurinele de ipsos se aseamănă foarte mult cu relaţia pe care o construieşte alături de prietenul ei. Puţin dor şi pauză lipsită de vinovăţie o pot susţine să deseneze apoi cu mai mult foc şi drag.

A plecat de la şedinţă zâmbindu-şi. Prea se luase în serios, iar presiunea de timp şi de trebuie, care până atunci se simţea atât de acut între tâmple, dispăruse ca prin minune.

Când  a ajuns acasă şi s-a aşezat în fotoliul ei favorit, a scos telefoul din geantă şi i-a trimis un mesaj prietenului ei, cel care îi făcuse invitaţia de a veni la şedinţa de coaching: “Băi coach-ilor, sunteţi cu totul grozavi!”, apoi, a scris cu litere mari în agenda ei: O pictură este frumoasă chiar şi cu micile ei defecte. Fiecare moment petrecut pictând a fost o bucurie pentru mine, deci rezultatul final este doar un alt moment din cele deja trecute şi nu are cum să le anuleze pe cele petrecute pictând, da, chiar şi dacă catarama piticului a fost pătată cu puţin de roşu de la nasturi. Nu pune presiune pe tine şi dă-ţi voie să nu faci nimic, dacă asta simţi. Când pictezi, nu trebuie.”

A închis apoi agenda şi şi-a dat voie să-şi savureze ceaiul făcând nimic.

PS: această poveste este 100% inspirată din realitate, iar figurile au fost pictate de mine şi făcute de matriţele Ipsoart.

***

Ţi-a fost util acest post? Atunci dă-l te rog mai departe ca să poată fi de folos şi altor oameni care vor să pornească pe cont propriu sau care doresc să dezvolte o relaţie mai relaxată cu pasiunea lor. Mulţumesc!

Iar dacă doreşti în plus să programezi o sesiune de coaching înainte de face pasul de la pasiunea ta către freelancing sau pentru a te bucura şi mai mult de pasiunea ta, te invit să mă contactezi la 0722.646.190 sau sa îmi scrii un mail la contact@alinabuzatu.ro

Cu drag,

Alina

Dacă ți-a plăcut acest post, fericește-mă cu Like-ul tău la pagina de Facebook si fă un gest frumos
și dă-l mai departe oricui crezi că îi este util. Sharing is caring :)! Mulțumesc pentru că ai trecut pe
aici și m-aș bucura să îți fi dat motive întemeiate ca să revii!