blog
CU IDEI DE MAI BINE PENTRU VIAȚA DE ZI CU ZI
respect de sine
interlocutorul tău vorbeşte încontinuu

Cu toţii am fost cel puţin o dată în viaţă puşi faţă în faţă cu situaţii în care interlocutorul nostru vorbeşte încontinuu, părând complet absorbit de sine. Unul care îi dădea înainte cu ce a vazut, cum s-a simţit, ce a mâncat, ce a vizitat, ce a trăit, punându-te astfel într-o situaţie de viaţă inconfortabilă, în care simţeai că omul din faţa ta este mult mai interesat să se ventileze

Citește mai departe

iubire de sine

(articol publicat în septembrie 2015 pentru SmartWoman) Și dacă am văzut eu că oamenii se bucură la cele scrise de mine despre iubirea de sine, am zis că nu ar fi rău deloc să detaliez subiectul într-un post, mai ales că uite, a trecut o lună de la ultimul și deja mă luase dorul să aștern din nou gânduri și trăiri pe hârtie. Zis și facut. M-am sucit și m-am

Citește mai departe

Despre comparaţiile cu ceilalţi

Ţi s-a întâmplat şi ţie şi mi s-a întâmplat şi mie de multe ori. Ţi se pare că el sau ea are deja răspunsurile la toate întrebările posibile, că lucrurile merg în cazul lor pe făgaşul normal, că nu mai sunt dileme de descifrat, că omul din faţa ta a găsit cheia la multitudinea mare şi variată de probleme pe care orice om de pe planeta asta le poate avea.

Citește mai departe

Grija de sine miroase a bine!

Timp de citire: 8-9 minute   Începe şedinţa de coaching. I se spune să aibă grijă de ea, să se protejeze. Mă surprind întrebându-mă “cum adică să te protejezi în timpul unei şedinţe de coaching?”, “ce i se poate întâmpla rău?”,”să te protejezi de ce sau de cine?”. Partea amuzantă este că pe clienta de coaching care a ales să fie voluntar pentru şedinţă, o cheamă tot Alina. Şi este

Citește mai departe

Cum arată o femeie fericita?

Timp de citire: 4 – 5 minute   Întâmplarea a făcut să fim colege de muncă pentru scurt timp şi ca doar ea să fie singura persoana din firmă cu care am ţinut constant legătura de-a lungul anilor. Când am cunoscut-o prima dată aveam 27 de ani, ea cu 7-8 mai mult. Poate şi datorită acestui lucru, nu mi-am propus şi nici nu m-am gândit vreodată că încet, încet îmi va deveni

Citește mai departe

}