Marti seara, 20 mai, am organizat alaturi de Andreas Fuhrmann al doilea grup de coaching dedicat angajatilor in cautarea misiunii personale.

Misiunea noastra in aceste intalniri este aceea de a facilita participantilor accesul la introspectie, intrebari cu talc si povestile celorlati participanti. Ne dorim ca la finalul intalnirii, fiecare sa-si adreseze intr-un mod asumat si autentic intrebarea “Cum pot sa maximizez rolul si resursele de care dispun in prezent, astfel incat sa fiu mai aproape de exprimarea potentialului meu?”.

Personal, ma simt motivata sa initiez si sa faciliez aceste grupuri de coaching pentru contributia pe care simt ca o pot oferi celor care isi cauta inca drumul, celor care sunt angrenati inca intr-un job care nu le mai aduce de ceva timp satisfactii personale sau profesionale, care simt ca este din ce in ce mai greu sa gaseasca motivatia de a se da jos din pat dimineata, care stiu intuitiv ca daca ar gasi acea activitate pe care sa o faca cu pasiune si dedicare sau daca s-ar repozitiona fata de modul in care fac in prezent lucrurile, ar descoperi resurse noi si ca urmare, satisfactii personale si profesionale neasteptate.

Calatoria mea a inceput la finalul lui august 2009, cand o situatie neprevazuta m-a pus fata in fata cu intrebarea “Incotro o apuc si de ce imi doresc sa lucrez in continuare in domeniul IT?”. Peste cateva luni se implinesc cinci ani de cand m-am lansat in acest demers de cautare a misiunii personale. Este bucuria mea, mandria mea si rezultatul explorarii facute, ca sa simt ca acum, chiar cand scriu acest post sunt mult mai aproape de exprimarea acelei misiuni personale in cautarea careia m-am lansat intuitiv, in urma cu cinci ani. Grupul de coaching dedicat angajatilor in cautarea misiunii personale reprezinta pentru mine un punct important pe harta mea de explorare a felului in care pot fi cel mai bine de folos celorlalti.

Te invit sa citesti mai jos cateva dintre concluziile participantilor la grupul de coaching, pe care ma bucur sa le impartasesc cu tine:

 

****

 

1. Sa trasezi si sa respecti propriile granite

Una din principalele concluzii cu care au plecat participantii la grupul de coachingImportanta trasarii granitelor in ceea ce privesc valorile si nevoile pe care le am in plan profesional. A stii cand si cum sa spui “da” sau “nu“. Respect de sine. Atentie la pastrarea unui spatiu interior cat mai aliniat cu ceea ce gandim, spunem si ce acceptam sa facem. Constientizare pentru felul in care ne setam granitele personale in raport cu colegii de birou si cu seful direct. Raspunsul la intrebarea “Care este rolul meu aici si cum mi-l asum?”.

Cand ai mers ani de zile intr-un oras nepavat si vrei sa te apuci sa-l pavezi in intregime intr-o saptamana, cum faci asta? Cu ce strada incepi? Orasul nepavat este o metafora pe care o vad potrivita pentru greutatea de a-ti revendica drepturi pe care nu ai stiut ca le ai.

Cum setezi limite in relatia cu un sef abuziv fata de care nu ai stiut sa te pozitionezi de la bun inceput? Ce te poate sustine sa te ridici de pe scaun la ora 18:00, fara sa simti sa argumentezi motivul pentru care o faci, fara sa te simti vinovat ca tu esti manager si ca ar trebui, cel putin din acest motiv sa pleci de la birou printre ultimii? Ce faci cu frica care iti spune ca un astfel de gest te poate expune foarte mult si iti poate periclita toata munca ta de pana atunci?

Cum sari peste obisnuinta de a nu rade politicos la o gluma proasta si sa iti dai in schimb voie sa exprimi clar ca pur si simplu nu este pe gustul tau?

Nimeni nu spune ca este usor. Din contra, este extem de grea o repozitionare in conditiile in care sina la tren a fost trasata pe o anumita directie. Sa incepi sa inserezi macazuri pe un drum batucit, agreat tacit de ambele parti, poate fi extrem de dificil, daca nu, in anumite situatii, imposibil. Atat rezistentele tale, cat si ale celuilat trebuiesc doborate si de multe ori este nevoie de multa convingere si incredere ca ai tot drepul din lume ca sa schimbi macazul.

Te-ar putea sustine in demersul tau de a incepe sa stabilesti granite in relatiile cu ceilalti, cateva intrebari la care iti propun sa reflectezi:

  • Ce pierzi atunci cand ramai zile intregi peste program?
  • Cum vrei sa arate viata ta de dupa munca?
  • Cine esti tu in afara muncii tale?
  • Ce ai face cu cele 2-3 ore pe zi, pe care le-ai castiga doar pentru tine? Ar insemna 10 – 15 ore pe saptamana si aproape 60 de ore pe luna.
  • Daca ai incepe un proiect de suflet, care ar fi acela?
  • In orasul numit (rosteste aici numele tau) sunt cinci semafoare. Trecerea pe rosu (a se citi incalcarea unei valori personale) implica pierderea permisiului de conducere. In ce conditii participantii la trafic din orasul tau isi vor pierde carnetul de conducere?

 

****

 

2. Fii constient in ce masura esti condus in actiunile tale de nevoia de recunoastere

Intr-o forma sau alta, toti cautam validare in exterior. Ne dorim sa ne fie apreciata munca si rezultatele pe care le generam. Ne bucuram de complimentele pe care le primim, de multe ori, ceea ce facem vizeaza tacit aceste aprecieri cu care ne hranim si care reprezinta combustibilul pentru urmatoarele zeci de ore de lucru, sedinte prelungite si stres cumulat. Ajungem sa credem ca suntem de neinlocuit. Cautam sa fim acceptati de grup si de comunitatea din care facem parte. Problema pe care am sesizat-o la mai toti participantii la grupul de coaching este aceea ca trocul, targuiala dintre ceea ce esti dispus sa faci pentru aceasta recunoastere si pretul platit este insa de multe ori, unul prea scump platit.

Moneda de schimb ia de mult ori forma stresului, migrenelor cronice, irascibilitatii, lipsei de timp pentru viata personala, senzatiei de insatisfactie si nealiniere cu propria persoana, periclitarea sanatatii (ca sa nu spun confruntarea cu probleme grave de sanatate).

Sunt de peste un an de zile intr-un demers de terapie, o alegere pe care o consider inca una dintre cele mai bune investitii pe care le-am facut pana acum pentru mine (Sofia, nu uit in continuare sa fac publica bucuria mea de a lucra impreuna).

Imi este mai mult decat limpede ca aceasta nevoie exagerata de recunoastere (cu care si eu inca mai am de furca) isi are radacini adanci in insecuritatile din copilarie, mai ales in situatii de viata in care ne-am simtit acceptati si iubiti doar daca am indeplinit anumite rezultate sau daca ne-am comportat intr-un anumit fel.

Pe plan profesional, lucrurile sunt mai putin evidente si de multe ori foarte subtile. In primul rand avem nevoie sa muncim pentru a ne plati facturile, pentru a ne oferi securitate si siguranta financiara. Apoi pentru multi dintre noi, job-ul nu este doar un job. Ne dorim sa fim stimulati, provocati, sa simtim cum crestem si evoluam profesional. Apare competitivitatea, dorinta de a fi mai bun si mai performant, nimic nepotrivit pana la un punct.

Insa, linia dincolo de care incep sa apara incet, incet dezechilibre, compromisuri mult prea mari, predispozitia de a nu ne respecta echilibrul fin dintre personal si profesional sau de a nu trasa aceste limitele despre care discutam mai sus, este una foarte, foarte fina.

Aceste poduri prost facute in copilarie, dintre nevoia de a fi recunoscuti si validati si actiunile (de multe ori extreme) pe care suntem dispusi sa le facem, ne obliga sa ne traim viata profesionala mergand pe varfuri, pe niste scanduri foarte subrede.

Provocarea cu care au plecat participantii la grupul de coaching a fost aceea de a-si descoperi singuri contextele de viata in “care merg pe varfuri” (tocmai datorita nevoii foarte mari de recunoastere pe care o cauta) si sa exploreze ce anume i-ar determina sa mearga lin, elegant, cu asumarea si trairea propriei valori personale, pe cat este posibil cat mai independent ce spun si cred ceilalti.

 

****

 

3. Concentreaza-ti atentia pe solutii si pe ceea ce merge deja

Suntem invatati sa analizam probleme. Sa dezbatem ce nu merge, de ce nu merge, de cand nu merge, cine este de vina, cine altcineva poate fi tras la raspundere? Cum a aparut problema cu care ne confruntam?

Ce este putin natural multora dintre noi, este sa incepem evaluarea unei situatii profesionale de la ceea ce functioneaza deja. De la ceea ce merge bine, de la sine sau in urma unui demers de munca sustinut. In orice relatie si context de viata, cu putina atentie putem identifica ce este bun.

A fost Iulia, una dintre participantele la grupul de coaching, cea care a realizat ca si intr-o discutie aprinsa cu un client nemultumit, constructia la rezolvarea problemei poate incepe foarte elegant cu ceea ce functioneaza deja. Atunci cand separi ceea ce functioneaza de ceea ce genereaza nemultumiri, ai plecat deja la drum cu constientizarea ca doar anumite lucruri necesita imbunatatiri / schimbari si nu intregul. Te poti feri astfel de paradigma “totul nu merge”.

Poate parea banal, ceva stiut de toti si care nu merita nici macar mentionat. Si totusi, nu este deloc asa. Pentru ca, oamenii nu aloca timp de reflexie suficient pentru identificarea situatiilor bune, a conflictelor care au fost cu usurinta rezolvate, a problemelor care au fost pur si simplu evitate pentru ca fiecare dintre cei implicati s-a comportat intr-un anumit fel. Ce s-a intamplat insa bun in aceste contexte? Cum putem sa facem si mai mult din ceea ce functioneaza deja?

Primul pas este cel am constientizarii. Haideti deci, mai intai de toate:

    Sa vedem ce functioneaza bine intre noi, ca sa stim sa replicam acest ceva cat mai des posibil.

    Sa invatam cum am reusit aici sa evitam un conflict apris, doar pentru ca si tu si eu am ascultat mai bine.

    Sa apreciem ceea ce se intampla deja bun intre noi, tocmai pentru a evita pozitiile de lupta.

Coaching-ul orientat pe solutii poate fi un instrument extrem de potrivit in situatii de conflict, cu riscul ridicat de a cadea in capcana unei analizei redundante a problemei sau in situatii in care oamenii pur si simplu tin prea mult la punctele lor de vedere pentru a mai fi dispusi sa-i asculte pe ceilalti.

 

****

 

Nu uit sa-l mentionez pe Lotzi, un om care, dupa aproape 15 ani de munca sustinuta, scump platita cu multe renuntari pe plan personal, isi traieste in prezent pasiunea de a zbura in fiecare saptamana, dupa cum o arata foarte inspirational poza postata de el pe Facebook.

Iata ce ne-a scris Lotzi a doua zi:

Pentru formarea noastra sunt esentiale intalnirile. Daca nu suntem atenti, ratam aceste aceste intalniri. Vorbesc de intalniri esentiale cu oameni speciali (multumesc Alina, multumesc Andreas). Oameni care reusesc sa te faca sa-ti pui acele intrebari la care raspunsul nu poate fi altceva decat un “ hai sa-ti spun o poveste , un story care te va face mai bun si mai eficient”. Eu am avut parte marti seara de o asemenea intilnire. Una dubla. Am participat la o sesiune de coaching in grup foarte constructiv condus de Alina Buzatu si Andreas Fuhrmann cei doi oameni speciali . Am plecat extem de motivat si incarcat energetic. A fost o sesiune ca un colaj bine reusit intre empatie, caldura si buna tehnica de coaching. Sper sa fiu invitat si altadata.

Recomand oricui sa experimenteze aceste intilniri speciale cu acesti oameni minunati.

Marti, pe 3 iunie, te invitam la urmatorul grup de coaching, eveniment pe care il vom face public, incepand cu data de luni, 26 mai. Pana atunci, cei interesati, sunt invitati sa scrie la adresa contact@alinabuzatu.ro, daca doresc sa afle mai multe detalii.

 

Pe curand,

Alina