Timp de citire 5-6 minute

Stă într-o cafenea singură, cu o ceașca de cafea goală în față. Încet, cu degetele lungi și frumoase, care se termină cu oja stridentă și sărită, bate un ritm numai de ea știut. De cealaltă mână își rezemă capul puțin alungit, cu un zâmbet de femeie copil-înțeleaptă. Jucăuș, oftează adânc, adânc, până la subsolul cafenelei și înapoi și își alungă apoi voit stolul de gânduri. Își reamintește apoi că a venit acolo special ca să petreacă puțin timp cu ea și să se uite pe geam. Așadar, își îndreaptă conștincioasă privirea de la unghii la geam și începe să brodeaze o poveste inventată pentru fiecare om pe care îl vede trecând în dreptughiul ei de lume, de la un cadrul al ferestrei la celălalt.

Uite-l pe studentul cu părul ciufulit, geacă de fâș și bocanci militărești din care face pași mari, așa nelegați la șireturi cum sunt. Îi vede rucsacul aruncat neglijent peste umărul stâng și se întreabă ce o fi având în el? De unde vine și încotro merge? Și ce frumușel este! Apoi, imediat, următoarea întrebare. Are prietena? Dar ce o face până la urmă să creadă că este student?

Ardei iutiÎl vede cu ochi mirați cum intră în cafenea și se așează chiar la masa alăturată. Acum că îl vede mai de aproape îi măsoară ridurile de expresie de pe față, îi vede șuvițele de păr grizonat din dreptul tâmplelor și chipul puțin obosit. Nu, nu este sigur student.

Aude cum cere un expresso scurt, își aprinde o țigară de foi pe care încearcă să o fumeze ca un profesionist, însă suficient de amuzant, se trădează la primul fum, tușind zgomotos. Lasă rușinat țigara deoparte și scoate cu o mină serioasă o carte groasă din rucsac. Ea, mai curioasă ca o pisică, își flexează gâtul lung de lebădă mult spre stânga, încercând să descifreze ce scrie pe carte. Silabisește “Povestea lui Edgar Sawtelle“. Curioasă, își deschide discret telefonul și caută titlul cărții. Află că autorul a petrecut 10 ani ca să scrie și să rescrie cartea. Fascinant. Încearcă să-și readucă privirea la geam, însă se simte hipnotizată de prezența lui.

Se aude cum își spune “nu te mai uita, nu te mai uita, nu te mai uita“. Și totuși o face. Și atunci, rămân amândoi pironiți iris gri în iris maroniu. Ea, total absorbită de cei mai superbi ochi gri pe care i-a văzut vreodată, el fascinat de ochii ei puțin oblici, de nasul cu personalitate de grecoaică și de tenul alb. Dar mai ales de cât de repede își roade unghile presărate cu mici insule de ojă verde. Ea simte cum îi sare toată inima din piept, apoi roșeața din obraji și cum un întreg zâmbet i se deschide ca un curcubeu, de la o ureche la alta. El îi zâmbește înapoi și așa începe totul, în acea zi de octombrie, în acel bar, în acel minut, cu acel zâmbet, cu oja verde, cu părul grizonat și cu cartea groasă despre povestea lui Edgar Sawtelle.

Șase ani mai târziu, sunt în continuare cel mai frumos cuplu pe care îl știu. Și haide să-ti spun de ce:

1. Își oferă unul altuia spațiu în care fiecare are preocupările lui.

Ea învață să brodeze cusături tradiționale românești având ambiția de a-și face propria ie, cumpărăturile de sâmbătă dimineața la Matache, de la oameni pe care deja îi salută încă de la intrarea în piață cu joc și bucurie de copil în priviri. A învățat să facă pastă de ardei iuți și pastă pesto și smoothie cu pătrunjel și ardei capia și sfeclă de zahăr și ridiche albă. El este pasionat de culturile lumii, istorie, arhitectură, tradiții și mai ales de cafea. Nu am văzut pe nimeni sa trateze cu atât de mult respect prăjirea și prepararea cafelei. Și da, și-a construit un întreg laborator în bucătarie cu diferite echipamente și instrumente dedicate savurării și pregătirii cafelei.

2. Se respectă.

Nu știu cum să traduc asta, însă o vezi și o simți din privirile lor și din felul în care se tratează. Pur și simplu vezi când doi oameni se admiră reciproc din modul în care își vorbesc, se țin de mână, se sărută. De cum se cheamă fiecare pe nume. De cum îl invocă unul pe celălalt în discuție. De cum își povestesc trăirile, întâmplările, fricile, bucuriile.

3. Sunt unul o prioritate pentru celălalt.

Când el a primit o propunere de colaborare în Africa de Sud, a menționat încă de la început că orice mutare o va implica și pe ea. Când ea a aplicat la o companie de IT  din Belgia, el și-ar fi lăsat job-ul din București căruia i se dedica cu pasiune și implicare, și ar fi urmat-o.

4. Au proiecte frumoase împreună.

Am participat vara aceasta la cea mai frumoasă nuntă tradițională românească pe care au organizat-o împreună cu atât de multă dedicare, cu atât de multă atenție la detalii, cu atât de mult suflet. Am plâns la nunta lor. Am trăit alături de ei bucuria de a-și oficializa iubirea într-o mică bisericuță de lemn din inima Ardealului. Le-am văzut pozele cu zâmbetele largi din călătorii așa de frumoase făcute în lumea larga. Le-am ascultat poveștile despre Ținutul Pădurenilor, China, Maroc sau Thailanda.

5. Au mulți prieteni frumoși.

Nu știu cum reușesc să adune atât de mulți oameni deosebiți la un loc. Să fie energia lor, pofta nepotolită pentru oameni și viață. Iubirea pentru tot ce este viu. De exemplu, pentru Ion și Petru, două plante de ghiveci crescute cu grijă de ea. Și un lucru este sigur! Dau cele mai frumoase petreceri. Cu mâncare bună, cu gătit, cu voie bună, cu dans popular, cu cafeaua lui și pasta ei de ardei iuți. Aşa arată doi oameni care se iubesc frumos.

Iar acum, când scriu despre ei, sunt puțin plecați în jurul lumii, pentru șase luni de călătorii frumoase și împlinite.

R. & C.. Ocupați un loc de seamă în inima mea și mă simt un om bogat pentru că vă cunosc. Să nu vă fie cu supărare, dar trebuia să scriu la un moment dat despre voi. Prea îmi sunteți dragi. Și da R., tu nu îți rozi unghile și nu le colorezi în verde, iar C., tu nu fumezi tigări de foi. Dar povestea mea așa trebuia să înceapă. Pricepeti voi cu siguranță pornirea mea artistică.

Să vă fie călătoria lină, și să vă văd înapoi la fel frumoși și fericiți!

Vă iubesc,
Alina

Sursă poză.