Țările se împart după trei criterii: au sau nu au mare, au sau nu au Starbucks, la manichiura ți se taie sau nu cuticulele

Minola este plecată din București de 3 ani. Și-a păstrat însă un apartament închiriat în care se întoarce cu drag pentru a-și revedea prietenii, micăria favorită de la Foișor, dar, mai ales, pentru a o revedea pe Dada, pisica ei specială în vârstă de 15 ani, pe care din motive de sănatate nu o poate lua în călatoriile ei.

Mi-am dorit să surprind într-o discuție care s-a dovedit a fi spumoasă și plină de momente foarte amuzante (cum ar putea fi altfel când stai de vorbă cu o stimabilă care adoră înghețata?), cum vede omul Minola lumea, o lume în care plecatul de acasă este ceva normal și în care, până să se mute din România, 70% din timp călatorea deja în interes de serviciu, explorând interesantul domeniu al managementului schimbării.

Prezentarea invitatului de azi prin trei întrebări cheie

Niciodată nu strică o înghețată în plus

Niciodată nu strică o înghețată în plus

Minola, care sunt cele mai mari mistere din viața ta?

Oamenii care împachetează bagaje trei săptămâni înainte de concediu.

Și cel mai mare coșmar?

Mall-urile și spa-urile.

Ce iubești cel mai mult, în schimb?

Aeroporturile și autogările.

Sună interesant, îmi spun. Să mergem mai departe.

Am suprins-o pe Minola în Valeta, capitala Maltei, savurându-și înghețata de duminică dimineața.

Și am început discuția prin a-mi împărtăși faptul că prezenta colaborare cu Deloitte Luxembourg a apărut în viața ei natural, fără zbateri prea mari. În loc de ‘bine ai venit’, i s-a spus “See you in Luxembourg when you can start work”. Așa că s-a dus în Luxembourg. Unde a devenit parte din divizia dedicată proiectelor internaționale, adică un ‘grup de nebuni care trăiesc din valiză, de la un bilet de avion la altul’.

Pentru mine este un semn de maturitate faptul că nu trebuie să întreții un contact zilnic cu o persoană pentru a reuși să menții prietenia

Cum a început acest stil de viață de călător?

A început prin 2007 și s-a accentuat în ultimii ani. Cu timpul, încep să ți se schimbe multe repere.

De exemplu, pentru mine țările se împart acum după trei criterii: au sau nu au mare, au sau nu au Starbucks, la manichiură ți se taie sau nu cuticulele.

Și apoi au apărut și anumite superstiții. Nu ma urc în avion dacă nu am o carte de citit cu mine. O alta este că, oriunde ajung să locuiesc, primul lucru pe care îl cumpar este un borcan de Nutella. Întotdeauna îmi fac câte două tatuaje, niciodată unul singur – poate pentru echilibru, nu știu…

În principiu, atunci când mă mut într-un oraș nou, mă interesează trei lucruri: de unde cumpăr înghețata, hârtia igienică și unde plătesc factura la curent. Restul – ține de aventură!

Te regăsești printre românii care pleacă din țară și trăiesc cu melancolie?

Nu trăiesc nostalgia cozonacilor și a sarmalelor. Însă da, fiecare are o infrastructură a vieții lui. Când o schimbi, este normal să ai o jenă. Însă, în același timp, nu îmi este mai dor de mama în afara țării, față de cum îmi este atunci când sunt în țară, eu fiind în București și ea în Oradea.

Îți lipsește Bucureștiul?

Nu simt o nostalgie nici după traficul sau cozile din București. Nu îmi lipsesc din București lucruri și experiențe care sa nu îmi lipsească din alte locuri – oameni, mâncăruri, mirosuri, sunete. De exemplu, îmi lipsesc micii de la terasa din Foișor. Plimbările cu vaporașul în Herăstrău. Întâlnirile cu o prietenă foarte faină care are o librărie online.

Am norocul de oameni speciali în viața mea care să nu aibă nevoie să întrețin relațiile de prietenie constant. Astfel, de oameni speciali sunt peste tot pe unde am fost.

Casa Rustică Foișor

Casa Rustică Foișor, București

Pentru mine este un semn de maturitate faptul că nu trebuie să întreții un contact zilnic cu o persoană pentru a reuși să menții prietenia.

Vorbitul zi de zi cu o persoană nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin.

Cum te poziționezi față de știrile din presă care arată o Românie din ce în ce mai  instabilă politic?

Nu am făcut o constantă din a urmări știrile. La începutul anului, am venit din Estonia direct în București pentru câteva zile. Am venit să particip la proteste pentru că am simțit că ceea ce se întâmplă lovea în valorile mele.

Am venit pentru că nu accept batjocura și prostirea pe față, nu pentru o idee politică anume.

 

 

Cum îți trăiești naționalitatea peste hotare?

Sunt momente în care sunt extrem de mândră că sunt româncă, alteori îmi este foarte rușine. Eram la un moment dat în aeroportul din Istanbul. Singurii care vorbeau foarte tare și urât erau doi români. La fiecare trei cuvinte, auzeai o înjurătură. Mărturisesc că, asistând la această scenă, nu m-am simțit foarte bine.

Altă dată, eram pe feribotul care leagă Tallinn de Helsinki. A fost cineva care a ajutat o bătrânică. Apoi l-am auzit la telefon vorbind românește. Și am fost bucuroasă.

Sunt și momente în care te simți singură?

Aș minți să spun că nu mă simt singură. Am învățat, însă, să fac pace cu mine și să negociez cu demonii mei interiori. Am învățat că sunt gânduri pe care pot decide să le analizez ‘mâine’. Câteodată merge, câtedată nu.

Nu îmi mai este frică, în schimb, când sunt singură undeva și se nimerește să nu am un program. Am descoperit, de exemplu, plăcerea de a mă plimba doar pentru a mă plimba și de a savura o înghețată. De a mă duce într-un bistro imediat ce ajung într-un oraș și de a mă uita la oameni.

Poți afla atât de multe despre oamenii dintr-o țară doar uitându-te la ei! Hemingway făcea asta și sfatul lui mi-a fost de ajutor de multe ori.

Am mai învățat că lucrurile în viață își au un parcurs și că, uneori, ajung la un final pe care îl simți mai mult sau mai puțin din timp. Nu cred că “ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, însă cred că există totuși un dat al lucrurilor și al oamenilor.

Acasă este pentru mine o noțiune destul de vagă. Pentru mine acasă înseamnă senzații.

Sunt decizii pe care le regreți?

Nu toate deciziile luate au fost fabulos de bune. Însă nu am regrete. Și atunci când am luat decizii care nu s-au dovedit bune am descoperit lucruri care nu îmi plac, pe care nu le accept și în raport cu care nu vreau sa fac compromisuri. Toate aceste experiențe m-au ajutat să ajung să spun, atunci când e cazul, ‘nu vreau, nu îmi place, nu mi se potrivește’.

Am un singur mare regret al vieții mele. Bunicul meu a murit în Duminica Paștelui, anul acesta. Am decis să nu îi spun că am plecat din țară. Nu simt că l-am mințit, am vrut să îl protejez de griji inutile și ‘explodate’ de știri nu întotdeauna alineate cu realitatea.

Uneori simt că, odată cu decizia aceasta, i-am ciuntit puțin din bucuria de a se bucura odată cu mine, că i-am refuzat, poate, povești de care s-ar fi bucurat și entuziasmat. Poate ar fi fost mândru de mine, nu mai am cum să știu acum. Timp de 20 de ani, după ce am plecat din Oradea, duminică de duminică, prin telefon, am băut cu el cea mai bună cafea. Asta este ceva ce îmi lipsește dureros de mult.

Ce iubești să faci?

Să tricotez și să croșetez. Mă relaxează. Este momentul în care pot să gândesc. Tricotez și croșetez ca să am idei. Produc ceva, la modul concret, nu doar stau ‘cretină și senină’ cu ochii în tavan.

Pe de altă parte, cercetătorii spun că aceste cadențe ritmice susțin sinapsele – este scuza perfectă. Când tricotez, este ca și cum aș povesti cu bunica mea, singurul om din viața mea față de care am simțit că ma susține în orice. Ea era cea care îmi spunea că pot sa fac orice îmi doresc.

Și, pentru că tot sunt în Malta în prezent, am ales să mă implic aici într-un club de tricotat și croșetat.

Flitul este pentru mine un dar de la Dumnezeu, chiar mai mare decat pâinea cea de toate zilele.

Să tricotăm puțin, până este timpul de înghețată

Să tricotăm puțin, până este timpul de înghețată

Care este lecția tuturor acestor călătorii?

Să nu judeci. Să nu te judeci pe tine. Să nu îi judeci pe alții.

Apoi, să nu te închistezi, să nu te îndărătnicești. Sunt foarte puține lucruri pe care le poți controla în viață – față de care exerciți un fel de iluzie de control, de fapt. Ceea ce contează în viață are oricum prea puțin de-a face cu lucrurile. Tot ceea ce contează sunt oamenii și amintirile.

Bucuria de a vedea lucruri și locuri pe care de altfel nu aș avea ocazia să le văd vin la pachet cu aceste călătorii. Atunci când călătorești, începi să vezi viața în culori. Și nu este vorba despre mai multe nuanțe de gri, ci de mai multe nuanțe de roz.

Spre deosebire de alți oameni, eu nu am gena stabilității și, probabil, nici pe cea a menajului.

Și, poate pentru că ‘nu stau locului’, în viața mea sunt oameni care vin și pleacă. Un proces dureros câteodată – de fapt, de cele mai multe ori. Sunt oameni pe care i-am pierdut și oameni pe care i-am câștigat. Am descoperit că oamenii nu au întotdeauna liniștea lor cu ei înșiși ca să te aștepte și să te înțeleagă.

Unde te-ai mai vedea călătorind?

Eu m-aș duce oriunde. Îmi doresc să văd Africa foarte mult. Mă văd într-un an sabatic în Africa, cu rucsacul. Și, dacă nu fac asta, la 60 de ani sigur îmi deschid o patiserie în Christchurch, lângă port, și voi vinde pateuri exploratorilor.

Însă vezi tu, mă simt prost pentru că am văzut jumatate din lumea asta, însă nu am văzut Bucovina.

Minola, ce înseamnă acasă pentru tine?

Acasă este pentru mine o noțiune destul de vagă. Pentru mine acasă înseamnă senzații. În fiecare dimineață îmi aloc 30 de minute înainte să mă dau jos din pat ca să citesc. În cele 30 de minute când citesc, când am cartea în mâini, sunt acasă, oriunde aș fi. Când mănânc Nutella cu degetul din borcan sunt mereu acasă.

Sunt oameni care probabil te judecă pentru un stil de viață neconvențional. Cum reacționezi?

Am învățat să dau cu flit – arhetipul mătușicii îngrijorate că nu sunt și eu așezată la casa mea este omniprezent. Flitul este pentru mine un dar de la Dumnezeu, chiar mai mare decat pâinea cea de toate zilele. Flitul nu trebuie să fie neaparat o chestie concretă – ceva ce faci sau spui. Este, mai degrabă, un mecanism prin care alegi ce ajunge la tine și ce nu. Nu trebuie să fie neaparat ceva manifest.

Cu timpul, am învățat să fac pace cu alegerile mele și nu mai dau explicații nimănui. Nu am de ce. Faptul că nu trebuie să dau explicații este un filtru pentru oamenii din viața mea. Și, de fiecare dată când aplic acest filtru, eu sunt pe plus.

Uite, pe mama am descoperit-o ca prietenă destul de târziu, doar în ultimii ani. Și este una din cele mai mari bucurii ale vieții mele. O iubesc și o respect cu atât mai mult cu cât a avut răbdarea și înțelepciunea să înțeleagă că, pentru mine, fericirea e altfel.

Viața în culorMinola, îți multumesc foarte mult pentru acest interviu. Pentru mine a fost o reală plăcere. Cum a fost pentru tine?

A fost relaxant. Mi-au plăcut întrebările tale. Să știi că unele întrebări mi le adresez și eu. Nu știu daca știi, dar eu sunt jurnalist de profesie. Eu văd valoarea în inițiativa ta de a avea acest interviu împreună. Sunt oameni care văd valoare acolo unde alții nu văd nimic. De obicei, cei din urmă sunt aceia care își dau cu părerea des.

O ultimă întrebare. Care sunt cărțile tale de suflet?

Sunt carți pe care le păstrez cu mine și cărți pe care le las în hotelurile în care stau. Sunt multe hoteluri în care am inițiat mini-biblioteci. De ce să nu ia alți oameni cărtile pe care noi deja le-am citit și noi pe ale lor?

Una dintre cărțile mele preferate este Aventurile lui Habarnam. O alta este Dear Stranger letters on the subject of happiness – cartea asta m-a găsit pe mine într-un moment în care aveam mare nevoie de ea și m-a salvat.

Am însă o relație foarte tensionată cu cărțile de self-help, de genul ce să faci și cum să faci în 5 sau 7 pași. Și asta pentru că mulți oameni, de cele mai multe ori, le percep și le aplică ca pe niste pantofi ai Cenusareșei.

 

Multumim mult Minola Jac!

 

PS: Pentru iubitorii de pisici și nu numai :). Ea este Dada.

PS1: Minola a salvat-o pe Dada când a fost foarte bolnavă și nimeni nu îi mai dădea nicio șansă. De atunci Dada a rămas cu probleme și nu o poate însoți pe Minola în nenumăratele ei călătorii, însă se bucură cu cei mai albaștrii și călduroși ochi de fiecare dată când omul își găsește timp să vina să o vadă.

Dada, pisica Minolei