In cei peste aproape cinci ani de zile de cand m-am lansat in cautarea misiunii personale, am invatat mai multe despre mine, despre limitele si resursele mele, mai mult decat am facut-o cumulat, in toti anii de dinainte. Daca pot spune ca am invatat ceva cu certitudine este ca drumul misiunii personale nu este unul liniar. Din contra, este un drum al incercarilor, al testelor si experimentelor, este un drum de cautare si (re)gasire. Si mai pot spune ca da, pana acum a meritat tot efortul.

Acest post este pentru tine, atat timp cat esti in cautarea pasiunii personale. Atat timp cat simti ca este de datoria ta sa iti cauti drumul. Daca vrei ca ceea ce faci sa conteze pentru ceilalti. Daca vrei sa lasi ceva in urma. Daca atunci cand te uiti la toti cei care isi urmeaza pasinea si vezi cum le stralucesc ochii atunci cand iti povestesc despre ceea ce fac, despre contributia lor in lumea asta, vrei si tu sa gasesti acel ceva.

Cred profund ca “Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” (Mark Twain) si ca viata pe care o traim poate fi o calatorie extraordinara atat timp cat n-o asumam si suntem curiosi si dispusi sa gasim raspunsul la acel “de ce m-am nascut?” despre care vorbeste Mark Twain.

Si nu, nu cred ca raspunsul la aceasta intrebare apartine doar geniilor sau celor care au stiut inca de la trei ani ca vor fi medici de succes, invatatori dedicati sau pompieri curajosi care salveaza vietile oamenilor. Din contra, cred ca drumul gasirii misiunii personale poate incepe la fel de bine 60 de ani sau la 20 de ani.

Stii de ce? Pentru ca atunci cand faci ceea ce iti place, nu mai simti ca muncesti, pentru ca dimineata ai un alt elan, pentru ca timpul trece altfel, pentru implinirea pe care o simti, pentru partea de fun si de distractie.

 

****

 

Imi amintesc prima data cand am inteles ce inseamna sa faci lucrurile cu pasiune. Eram anul doi la Cibernatica si am ajuns din intamplare la un aterierul de lucru al unei grupe de studenti de la facultatea de Arhitectura.

Aveau fiecare de finalizat o macheta si aceea era ultima lor zi de predare. Imi amintesc ca am intrat in aterier, m-am asezat pe un scaun si am ramas muta de uimire de nivelul lor ridicat de prezenta, de atentia lor, de cat de prinsi erau ceea de tot ceea ce faceau. Descopeream acesta lume fascinanta in care aveam sa aflu ca te scufunzi cu totul atunci cand iti place atat de mult ceea ce faci, cand esti prins cu totul acolo, cand simti ca nu mai respiri.

Incepand cu acea experienta nu am mai avut liniste. Simteam ca este datoria mea sa caut si sa gasesc propriul meu “atelier de lucru” in care sa ma scufund cu totul, asa cum o faceau studentii de la Arhitectura.

Pentru mine, viata aceasta este despre gasirea cat mai multor momente de scufundare deplina cu ceea ce faci, de traire contopit cu munca ta, de a gasi moduri de a exprima si impartasi cu ceilalti tot ceea ce ai tu mai de pret.

 

****

 

In tot acest parcurs al cautarii misiunii personale am intalnit provocari pe care nici macar nu le previzionasem. Iti povestesc una dintre ele pe care nu cred ca le voi uita vreodata.

Un an de zile am mers in paralel cu job-ul de la cel moment si cu sustinerea sedintelor de coaching pe care le programam in a doua parte a zilei, dupa ce terminam munca. Au fost multe seri in care am ajuns acasa nu mai devreme de 10- 11 pm. Zile in care condusesem 300-400 de KM pentru o deplasare cu job-ul si totusi gaseam mereu energia de a ma intalni seara cu oamenii si  de a-i sustine prin coaching in demersurile lor personale si profesionale.

Am cantarit foarte bine momentul desprinderii de job. Am discutat cu diferiti oameni. Am pus lucrurile in perspectiva. Mi-am analizat ezitarile si fricile. Am inteles ca sunt normale. Am facut cateva proiectii financiare pe termen mediu si lung (ce este drept mult prea optimiste fata de ceea ce avea sa urmeze). Eram motivata sa imi urmez pasiunea si sa fac tot ce tine de mine pentru a merge pe drumul meu.

Si totusi, in octombrie 2011, in prima zi de dupa demisie, in care ar fi trebui, dupa toate estimarile mele, sa simt mai mult ca niciodata ca imi traiesc visul si imi urmez misiune personala, am simtit din contra, cum primele ganduri de neincredere in dadeau tarcoale.

Mersesem la masina sa-mi iau niste carti si cum era ora pranzului, in complexul in care locuiam, am constientizat pentru prima data, afara, prezenta mamiculor cu cei mici. Am costientizat instant ca toti ceilalti erau la munca. Eram eu acasa si mamicile. Si numai aceasta simpla cosntientizare m-a facut sa ma simt cumva ca “iesim din joc”. La asta nu ma asteptasem.

Descoperirile care nu erau pe lista mea de proaspat coach freelancer, au continuat, chiar in acea prima zi. Intoarsa acasa, am inchis usa dupa mine si am realizat pentru prima data cat de liniste este. Aveam un birou numai al meu, spatiul meu, timpul meu si multa, foarte multa liniste. In acel moment am realizat ca vanzoleala din birou care de multe ori ma irita, acum imi  lipsea. Se pare ca nici pe asta nu o previzionasem.

 

****

 

Cu timpul am invatat sa fiu atenta la aceste trairi si sa gasesc mijloace ca sa fac ca lucrurile sa functioneze pentru mine. Am invatat sa-mi ofer libertatea de a incepe munca mai tarziu de ora 9 dimineata sau sa nu ma mai simt vinovata daca imi luam o pauza prelungita in mijlocul zilei. Am invatat sa masor demersurile mele in termeni de rezultatele obtinute si nu te timpul investit.

Voi impartasi cu tine in posturile care vor urma multe alte povesti, provocari depasite, resurse gasite si constientizari pe care le-am trait de cand am inceput calatoria de a decoperi de ce m-am nascut eu in lumea asta.

Cred profund ca merita deplin sa ne avantam in aceasta calatorie. Si ceva imi spune ca aceasta calatorie este mult mai mult despre noi si mai putin despre rezultat (care se poate schimba intre timp) sau destinatie (care poate nu va fi niciodata una finala).

Niciodata nu este prea tarziu si fiecare dintre noi isi are ritmul lui la aceasta calatorie de autodescoperire si sondare personala.

 

****

 

La final, as vrea sa te las cu cateva intrebari la care poti alege sa reflectezi:

1. Pe o scara imaginara cu gradatii de la 1 la 10, unde 1 este minim si 10 este maximul si reprezinta bucuria de a fi 100% aliniat cu misiunea personala, unde esti tu?

2. Ce pasi concreti ai facut pentru nota pe care ai dat-o la intrebarea 1?

3. Daca ai avansa cu doar o masura de 0.5 pe aceasta scara, care ar fi cea mai mica actiune / demers / schimbare pe care ai face-o?

 

Pe curand,

Alina