Când eram mică, mă uitam cu sora mea geamănă la diafilme. Iubeam momentele în care reușeam să agățăm un cearceaf pe perete iar una dintre noi învârtea de manivela micului aparat de plastic din care, cadru cu cadru, se dezvăluia o întreagă poveste. Țin minte că se încălzea destul de repede și cum, prin lentila groasă ieșeau la lumină personaje, călătorii și culori și lumi. După mulți ani, când am găsit lentila de la aparat aruncată într-o cutie, la tata în garaj, am simțit că a murit o lume întreagă.

Unul din diafilmele pe care nu le voi uita niciodată era despre o mămăliga fermecată care creștea și creștea și creștea. Din câte țin minte, era și o fată săracă în poveste și pe semne că mămăliga asta care nu se mai termina, era pentru ea mai mult decât un cont gras în bancă. Mămăliga era certitudinea unei mese zilnice.

Imaginea mămăligii care se revarsă din oala în care fierbe, m-a urmărit mult timp. Probabil în spate este frica de a fi într-o situație fără control sau poate fascinația unui lucru pe care nu-l mai poți opri n i c i o d at ă. Chiar nu știu. Aș putea găsi multe alte semnificații.

Zilele trecute însă, am găsit-o pe cea care a trezit cel mai mare “aha” de până acum. Am realizat că mămăliga asta este un bun simbol pentru mintea noastră cea învolburată, agitată, greu de oprit, mereu în alertă, mereu agățată de o problemă sau de o dilemă existențială.

Și mi-am imaginat că mămăliga se află undeva înăuntrul capului nostru și crește și crește și  tot creste, până când…ne iese prin urechi. Ar putea ieși prin multe alte locuri, însă din rațiuni de estetică, o să mă opresc la urechi :).

Și dacă stai puțin și te gândești, dacă nu ești vreun călugăr budist sau practicant cu experiența medidației,  c h i a r  este foarte dificil să poți opri mintea.

Zic să luăm un exemplu simplu. Deschizi ochii dimineața. Primul, dar primul lucru care este? Un gând. Care îți spune ce oră este, cât și dacă mai poți sta în pat, ce ai de făcut, ce ai de mâncare în frigider, dacă mai ai pâine, apoi îți trece prin fața ochilor un diafilm al zilei, în funcție de care te întristezi sau bucuri.

Stai puținnnnn!!! Pe tine te-a întrebat cineva dacă ai chef să te gândești chiar a c u m la toate ăstea? Dar tu, te-ai întrebat? I-ai strigat vreodată (minții) din toți rărunchii “Da’ ia mai taci din gură odată! Moară stricată care ești! Ajungă-ți!”

Nu, nu te-ai întrebat, și nu, nu i-ai strigat, pentru că mintea te duce mai departe și tu te duci odată cu ea. Te gândești poate la câte like-uri a strâns postul tău de aseară, întrebare la care te grăbești deja să găsești răspunsul odată cu mâna ta, care pipăie după telefonul pierdut prin așternuturi. Și un gând îl naște pe următorul și pe următorul și pe următorul…

Și așa începe să se coacă mămăliga de gânduri zilnice.

Balance

Te duci la duș și ai gândurile stol după tine. Sunt în respirația ta, sunt în spatele și în fața ta, sunt sus și jos, sunt în tine și pe lângă tine, sunt peste t o t.

Doar că, tu vezi lumea prin ele. Diafilmul ăsta de gânduri care îți rulează non- stop în cap, este așa de bine lipit de retină, încât ajungi să crezi că viața ta este povestea din cap, iar oamenii pe care îi întâlnești sunt personajele din film, pe chipul cărora cad umbrele și luminile din mintea ta.

În timpul zilei, în metrou, la masă, la birou, în baie, în oglindă, la cafea, la apă,  cu ochii zgâiți peste volan, la coadă, din nou la masă, pe drum, oriunde ești și orice ai face, mămăliga de gânduri se revarsă.

Seara, te întorci acasă, în vizuina ta, și gândurile sunt tot acolo cu tine. Diafilmul ăsta rulează încontinuu și manivela este învârtită de fiecare inspirație și expirație de-a ta.

Sper să nu mă înțelegi greșit. Nu spun ca mintea nu își are utilitatea și folosul ei. Nu spun să renunțăm cu totul la minte.

Spun doar să o folosești tu în mod deliberat și nu ea pe tine.

Este timp de planificare și pus lucrurile pe hârtie, așa cum este timp să te bucuri de o ieșire în parc sau stat de vorbă cu partenerul tău de viață, fără să te gândești la ce o sa faci mâine, ci pur și simplu fiind prezent și bucurându-te ce ce simți, vezi și trăiești.

Mai vreau să te provoc să observi (asta dacă nu ai observat deja) cât de puternic poate fi șuvoiul de gânduri, care, de la primul moment al dimineții ne ocupă pas cu pas, respirație cu respirație, viața.

Ai ales tu să gândești acel gând? Nu. Nu ai ales. Pur și simplu s-a născut spontan. Nu ai cum sa controlezi apariția lui, așa cum nu poți controla următorul gând care se va naște, la diferență de câteva milisecunde, dacă nu, chiar mai repede.

Ce putem face noi este să conștientizăm gândul respectiv, să NU ne identificăm cu el (și deci cu mintea) și cel mai important, să ne oferim libertatea de a-l pune sub semnul întrebării:

“Cum știu că azi va fi o zi groaznică?”,

“Cum mă face să ma simt ce gândesc acum?” sau “Ce aleg să gândesc diferit ca să ma simt mai bine?”

“Ceea ce am de făcut este într-atât de stresant și greu?” sau “Care ar fi cel mai ușor pas cu care aș putea începe?”

“Pot trai cu faptul ca prietenul meu își aruncă șosetele pe jos fără să îl mai critic?” sau “Ce calități ale lui ma fac să-l iubesc și sa-l respect?”

“Cum mă simt când gândesc despre mine că niciodată nu fac destul?”

 

Trăim de când ne naștem cu iluzia că noi suntem mămăliga de gânduri din cap. Și nimeni nu ne învăță măcar să fim curioși despre gândurile noastre, așa că, dacă ne-o dorim, schimbarea de a fi mai prezenți în propria viață, de la noi trebuie să vină.

Suntem mult mai mult decât gândurile și mintea noastră. Suntem observatorul gândurilor, cel care poate alege să spună “Tocmai mi-a trecut gândul ăsta prin minte. Mă face să ma simt așa și așa. Îl simt în stomac sau în piept. Dacă i-aș da o culoare ar fi maro. Aleg să îl las să treacă, exact așa cum a venit, fără să ma agăț de el și fără să elaborez alte 1000 de alte gânduri pe seama lui.”.

Nu. Nu suntem ceea ce gândim. Suntem ființe vii. Suntem viață.

Așa cum cerul nu-i tot una cu norii care vin și trec.

Așa cum valurile nu înseamnă oceanul.

 

Spor la gândit mai puțin și cu folos! 🙂

 

PS: Pentru cei interesați de subiect, recomand cărțile lui Eckhart Tolle, Katie Byron, Phillip Moffitt (Dancing with life), cartea The Rough Guide to Mindfulness.