Mă preocupă de ceva timp poveştile de succes făcute publice şi mă refer cu precădere la personele din spatele poveştilor şi nu la instituţii sau companii.

Să luăm concret un exemplu. Aflăm să spunem despre Geanina, care până la vârsta de 30 de ani şi-a lasat două companii, ambele de succes. Geanina a creat o comunitate de oameni în jurul ei iar oamenii privesc cu atenţie ce are de spus.

Aflăm despre ea o prezentare detaliată într-un interviu, să spunem în Adevarul, în care Geanina povesteşte despre ce crede ea că a stat la baza succesului ei şi care crede ea că este reţeta din spate. Aşa că Geanina se lansează în emiterea diferitelor ipoteze pe care le vede extrem de relevante şi importante în succesul ei şi pe care le prezintă drept fiind lecţii de viaţă sau lecţii de business.

Iar lumea ascultă. După cum prezintă Geanina dezvoltarea celor două business-uri, a trebuit să parcurgă un drum cu urcuşuri şi coborâşuri, cu provocări mai mici sau mai mari, însă cel mai important tot ea ne spune, este că acest drum se află la îndemâna oricui care ar decide să iasă din amorţeală, să îşi suflece mânecile şi să se apuce de treabă.

Ascultând-o pe Geanina aproape că te simţi vinovat că nu ai început deja un business sau că mai stai încă pe gânduri.

Şi totuşi, Geanina uită să menţioneze câteva aspecte fără de care nu putem fi certo, certo cum ar spune italianul (şi dacă este sinceră nici ea nu este sigură) că ar fi fost în acea zi pe fotoliul de la Adevărul, împărtăşind cu generozitate idei de business. Menţionez câteva dintre ele:

  • Tatăl ei avea peste 20 de ani de experienţă în business, punând bazele şi dezvoltând peste 10 afaceri până la momentul la care Geanina a decis să îşi lanseze primul business. El a ajuta-o şi a susţinut-o permanent începând cu primele luni ale business-ului, atât cu sfaturi importante, cât şi cu suport financiar.
  • Geanina o întâlneşte întâmplător în cadrul unui eveniment caritabil la care fusese invitată de sora ei, pe Magda, viitorul ei partenerul de business. Magda va fi cea care va aduce ulterior o infuzie masivă de expertiză şi cunoştinţe în prima companie pe care o vor înfiinţa împreună.
  • După ce şi-a dat demisia şi până şi-a lansat primul business, Geanina a avut ca sursă de susţinere financiară şi morală pe iubitul ei Marius, CFO în cadrul unei firme de asigurări renumită la nivel naţional.

Departe de mine să minimizez efortul Geaninei, perseverenţa ei şi modul în care a reuşit să jongleze cu resursele pe care le-a avut în jurul ei pentru a-şi atinge scopul. Ar fi putut foarte bine să nu aibă iniţiativa de a avea propriul business, de a nu cere sfatul tatălui, de a nu fi capabilă să lege o prietenie şi apoi un parteneriat cu Magda. Dar Geanina a făcut toate acestea şi acesta este meritul ei. Apreciez rezultatele la care a ajuns şi utilitatea anumitor idei împărtăşite. De asemenea, voi pleca de la ipoteza că tot ceea ce a împărtăşit a fost făcut cu simţul contribuţiei şi cu dorinţa sinceră de a ajuta.

“Poveştile sunt entităţi dubioase”, Rolf Dobelli

Ce consider însă neautentic şi distorsionat în povestea Geaninei este faptul că omite (conştient sau mai puţin conştient) să menţioneze toate aceste evenimente, unele random, altele planificate, care au avut un impact major în dezvoltarea afacerilor pe care le-a început.

Iar când spun povestea Geaninei mă refer la orice posibilă poveste de succes care ne este mai apoi prezentată în media drept un parcurs liniar şi în care fiecare punct de pe acest parcurs pare că a fost bine gândit şi planificat cu mult în avans. Mă refer la toate acele poveşti de succes în care rolul hazardului şi al întâmplării nu este menţionat.

Rolf Dobelli în cartea sa “Arta de a gândi limpede” ne atrage însă atenţia în capitolul 13 despre faptul că avem cu toţii această tendinţă de a conecta punctele importante din poveste după ce povestea a avut loc. Dobelli merge până la această afirmaţie controversată şi anume aceea că poveştile sunt entităţi dubioase şi asta tocmai pentru că poveştile distorsionează într-o măsură mai mare sau mai mică realitatea şi mai ales pentru că filtrează şi dau la o parte acele părţi din poveste care nu se potrivesc foarte bine cu restul.

Avem această nevoie de semnificaţie şi de sens pe care le căutam în poveştile din jurul nostru iar cei care fac publicitate şi aleg să mediatizeze anumite subiecte, tocmai pentru că ştiu acest lucru, construiesc poveşti în care semnificaţia, sensul, direcţia sunt prezentate drept constructe cheie care au fost coerente şi solide, în anumite situaţii chiar înainte ca povestea să aiba loc.

Ce nu este însă menţionat în aceste poveşti sunt seria de evenimente şi experienţe neplanificate şi neconectate, de cele mai multe nici măcar neobservate de protagonişti şi pornind de la care lucrurile iau o cu totul altă întorsătură.

Iau exemplul meu personal – mă aflu în Austria în primul rând pentru că în urmă cu nouă luni de zile sora mea a decis să cumpere două bilete la un bal organizat în Linz. Am scris despre acesta întâmplare în acest post. Da, am ales provocarea şi da, am fost eu cea care şi-a asumat decizia cu tot ce a venit ea la pachet. Însă oricât de mult mi-ar plăcea să cred că totul a fost planificat şi gândit în avans, de fapt, hazardul a jucat un rol important în modul în care se desfăşoară viaţa mea în prezent (prin hazard înţeleg faptul în primul rând faptul că în anul 2010 sora mea a primit propunerea unui loc de muncă în Linz, apoi faptul că mi-am vizitat sora anul trecut, exact în acea perioadă a anului când a avut loc balul, mai apoi decizia ei de a cumpăra două bilete la balul dat în cinstea diversităţii şi la final întâlnirea cu Simon).

Aproape pe nimeni nu interesează însă grupul de oameni care au încercat, dar nu au reuşit sau grupul celor care încă mai încearcă.

Un alt motiv pentru care cred că am putea să ne uităm cu mai multă rezervă la poveştile de succes din media de genul poveştii cu Geanina pe care am prezentat-o mai sus, şi pe care le putem găsi în multiple forme pe Facebook, în articole de pe diferite site-uri şi blog-uri, reviste, ziare este dat de faptul că aceste poveşti trag concluzii uitându-se doar la un grup de oameni, de cele mai multe ori, cei care au reuşit.

Pe foarte puţini interesează însă grupul de oameni care au încercat, dar nu au reuşit sau grupul celor care încă mai încearcă.

Aşa cum menţionează şi Brene Brown în cartea sa “Rising strong”, poveştile în care cineva a încercat ceva (o afacere, un proiect, o activitate pe cont propriu) şi nu a reuşit, chiar dacă a muncit până la epuizare, nu sunt mediatizate şi de cele mai multe ori nu prezintă interes pentru a fi făcute cunoscute.

O dată pentru că cei care trec prin astfel de experienţe aleg să nu le facă publice deoarece se indentifică cu ele şi mai ales pentru că le văd ca pe un eşec personal, ca pe o ruşine, deci nu au deschiderea de a vorbi despre sine.

Apoi, sunt puţini cei care asimilează cu totul experienţa unui aşa zis eşec, se pot conecta la ceea ce simt şi au curajul să iasă în faţă, să se expună judecăţilor de tot felul şi să depună mărturie pentru cum a fost şi mai ales cum i-a transformat experienţa respectivă.

Cunosc indirect o persoană care a ales să-şi dea demisia dintr-un job foarte bine plătit, a investit enorm de multă energie, timp şi bani pentru a-şi lansa propriul business şi care în prezent de peste un de zile îşi caută un loc de muncă. Nu cred că ar fi de interes publicarea unui articol în care să fie prezentat greul acestui om, lipsa unei stabilităţi financiare, angoasele prin care a trecut, modul în care businesul care nu a funcţionat l-a impactat psihic şi i-a zdruncinat pentru ceva timp încrederea în propria persoană, dar mai ales cum resimte izolarea care vine odată cu statul acasă şi aplicatul la joburi.

De ce? Pentru că pur şi simplu nu face parte din poveştile cu happy end cu care am crescut, genul de poveşti în care eroul porneşte la drum, trece prin provocări, alege să primească ajutorul unor surse şi resurse care îi apar pe drum şi apoi reuşeşte.

Din acelaşi registru al poveştilor distorsionate este exemplul dat de Thomas Gilovich în cartea sa How We Know What Isn’t So? în primele pagini ale cărţii, în care vorbeşte despre credinţa înrădăcinată inclusiv printre multe cadre medicale, cum că, părinţii care nu pot face copii dar care adoptă copii, pot deveni mai uşor părinţi naturi pentru proprii copii. Explicaţia este aceea că aceşti părinţi adoptivi devin mult mai relaxaţi în ceea ce priveste procesul de reproducere, ajungând să scadă cu mult presiunea pe care o pun pe ei înşişi şi în cele din urmă să se relaxeze cu acest subiect şi să poată procrea, deci să devină astfel părinţi naturali.

Gilovich întrebă însă: cum ne afectează concluzia de mai sus grupul de părinţi care adoptă copii însă nu pot da ulterior naştere propriilor copii, sau unde încadrăm cu grupul de părinţi care pot naşte copii chiar şi dacă sunt stresaţi, anxioşi, nervoşi sau fricoşi în raport cu acest subiect.

***

Când auzim poveşti de succes şi reţete, să ne lăsăm să fim inspiraţi de ele şi să ne luam ideile de care avem nevoie. Nu însă fără să ne propunem să fim curioşi şi alegând să luăm macar un pas distanţă. Să ne întrebăm ce altceva poate nu a fost menţionat şi ar putea juca totuşi un rol important în desfăşurarea evenimentelor? Să avem deschiderea de a ne întreba dacă doar pe baza poveştii prezentate putem trage o concluzie sau dacă mai avem nevoie de argumente suplimentare.

Să ne întrebăm unde sunt cei care au încercat cu mari sacrifiicii şi eforturi să fie poate pe fotoliul Geaninei şi de a căror poveste nu este nimeni interesat?

Şi mai ales să ne întoarcem către noi şi experienţele, resursele şi visurile noastre!

Deoarece, oricât de apetisante ne-ar părea poveştile de succes ale altora, oricât de tare sună în difuzoare cine ce a făcut şi cât succes a avut, ceea ce contează cu adevărat este ce facem noi concret pentru noi, şi mai ales în ce măsură suntem dispuşi să acţionăm pentru a ne împlini năzuinţele.

PS: În completarea acestui post şi a cărţilor menţionate, pentru a-ţi dezvolta o gândire cât mai limpede, îţi recomand cu mare căldură cursul Think101x The Science of Everyday Thinking de pe EDX.

 

Cu drag,

Alina

(sursă poză)