Am avut ieri o şedinţă de coaching tare frumoasă. A fost despre un om creativ şi entuziast şi despre demersul lui de a finaliza un proiect început cu ceva timp în urmă. Un proiect pe care îl simţea cu totul al lui, despre care vorbea cu atâta însufleţire şi entuziasm, încât greu puteam crede că, de-a lungul anilor, în mare parte lucrurile au rămas la stadiu de idee.

Mai mult, existau multiple beneficii legate de finazarea proiectului, de la cele materiale, la cele emoţionale, şi mai ales legate de respectul de sine.

Când am întrebat unde se află pe o scară de la 1 la 10, intenţia şi entuziasmul pentru a finaliza acest proiect, mi-a răspuns că este undeva la 8.

Oooopt? Băi frate, îmi vedea să îi spun, cum adică 8!!?! Pai dacă este 8, de ce nu….nimic? De ce proiectul a rămas încă la stadiul de idee? Şi mai ales – cum pot eu să susţin ca tot acest entuziam să se materializeze în sfânta acţiune?

Am reuşit să fac cel puţin trei lucruri bune în această şedinţă de coaching:

  1. Să nu fie treaba mea nota de 8, ci a clientului.
  2. Să nu ma las furată de analize, metafore şi interpretări şi să aleg să-mi amintesc încă o dată, că nu există niciun contract care să certifice că pe măsură ce înţelegi mai bine problema, vei şi trece la acţiune pentru a găsi soluţii concrete. De cele mai multe ori, şi mai multă analiză aduce cu sine nevoia şi mai mare de a înţelege. Da, de a înţelege, însă nu şi de a acţiona. Lucru pe care ulterior clientul mi l-a confirmat, povestindu-mi că a avut cel puţin 8 sau 9 şedinţe de terapie pe tema proiectului, în care a analizat si explorat care este semnificaţia acestui proiect, a blocajului în inacţiune, poate să fie pentru că este perfecţionist, sau poate ca amână pentru că îi este frică, sau poate că amandouă la un loc…? Şi totuşi nimic în planul faptelor.
  3. Şi dacă am reuşit să mă ţin departe de analize şi interpretări, mi-a fost mult mai uşor să facem în şedinţa de coaching, ceeea ce clientul meu nu a făcut în ultimii ani. Adică să acţionăm. Aşa că, i-am propus să ia o foaie de hârtie şi să ne apucăm împreună de treabă.

Iată şapte idei importante pe care şi eu şi clientul le-am învăţat în această şedinţă de coaching:

  1. Acţiunea atrage acţiune, iar analizele şi mai multe analize. Nu spun că trebuie să fii un robot care acţionează fără curiozitatea de a înţelege. Nu spun că noi muncim, nu gândim. Spun doar că energia acţiunii este cu totul alta faţă de cea a planului mental, în care tot stau şi analizez ce nu merge, de ce nu merge sau ce este greşit cu mine. Acţiunea te învaţă ce merge şi ce nu. Te ajută să finisezi pe parcurs şi să experimentezi în plan real ce idei ai.  Acţiunea îţi arată că poţi. Gândurile şi analizele nu fac decât să te ţină captiv în mintea ta, consumându-ţi enorm de multă energie şi atenţie, pe care o poţi investi mult mai practic în fapte concrete.
  2. Acţiunea nu are de multe ori nicio legătură cu înţelegerea. Se prea poate să ajungi exact la acel punct de înţelegere care să ţi se pară cel mai dens, esenţa esenţelor, şi explicaţia fundamentală pentru care tu nu ai trecut încă la acţiune. Asta nu înseamnă însă că vei acţiona în cele din urmă.
  3. Când ai amânat mult prea mult timp un lucru important pentru tine, relaţia cu acel proiect, idee, demers, devine una densă şi grea. Poate o reprezentare bună ar fi un sac de 100 de kilograme în care au crescut frici, gânduri repetitive, analize, concepte, interpretări de tot felul, anxietăţi care mai de care. Nu are niciun sens să te aştepţi să ridici sacul asta cu totul de jos. Şi nici nu trebuie şi nu este nevoie să te apuci să faci curat în el. Dacă înţelegi asta, este deja un mare pas înainte. Ce trebuie să faci însă este să întorci spatele sacului şi te împrieteneşti în schimb cu proiectul sau cu ideea ta.
  4. Cum te împrieteneşti cu un proiect pe care l-ai tot amânat? Uşurel şi pas cu pas că altfel ţi se sperie mintea şi iarăşi o ia la fugă printre lanurile de gânduri. Concret, stai cu fundul pe scaun şi îţi propui să aloci nu mai mult de 10 minute pe zi pentru proiectul tău. Te gândeştii, scrii, desenezi, faci un plan, citeşti, îţi scrii toate motivele din lume pentru care vrei sa termini acel proiect. Tu alegi. Imporant este ca aceste zece minute să fie legate doar de proiect. După zece minute decizi dacă mai aloci alte zece minute sau te opreşti. Important! Nu te forţa să treci din prima zi prin şapte sesiuni de câte zece minute. Nu ar mai fi o reîmprietenie, ci o relaţie forţată. Ce orice lucru frumos de pe lumea asta, trebuie să vină mai ales de la sine. Deci, ia-o deci încet.
  5. Fii bun cu tine şi lasă baltă vinovăţia. Că o fii, că o păţii, că uite ce ai fi putut să faci în tot acest timp şi nu ai făcut. Că asta înseamnă că nu poţi, că eşti incapabil, că poate nu eşti în stare, şi alte drame de genul asta. Vinovăţia stârneşte regrete şi de prea puţine ori acţiune. Acceptă cum stau lucrurile şi concentrează-te pe ce poti face aici şi acum. Dacă nu te-am convins, mai citeşte o dată punctul 1.
  6. Învaţă de la Geuceanu care la moment de răstrişte, a cerut ajutor corbului pentru a-şi creşte şansele în lupta cu zmeul. Nu o fi proiectul tău chiar un zmeu, însă te îndemn să ceri susţinere şi ajutor. Nu trebuie să fii singur şi faptul că apelezi la resurse din exterior, te poate ajuta extrem de mult, mai ales în faza în care te-ai decis să îi mai dai proiectului tău o şansă. Clientul meu a enumerat cel putin cinci oameni şi resursele pe care le poate folosi pentru a-şi finaliza proiectul. Una dintre ele a fost faptul că şi-a alocat doar pentru el şedinţa de coaching şi a ales ca obiectiv proiectul respectiv.
  7. Lumea asta este plină de idei faine care sunt mult prea mult gândite şi nu făcute! Gândeşte-te că orice proiect important pentru tine, care a rămas doar la stadiul de idee, nu te fură doar pe tine de bogaţia unei experienţe inedite, dar şi pe cei din jurul tău. Fiecare proiect este un act de creaţie şi de ce nu de nemurire, fiind totodată urma pe care o lăsăm după ce această viaţa va ajuge la un final. Aşa că, ieşi din coconul conforabil al gândurilor şi alege să aloci azi zece minute pentru proiectul tău. Vei câştiga şi tu şi ceilalaţi.

Ai început proiecte şi ai terminat proiecte. Altele au rămas la stadiul de idee. Pe unele le-ai început însă nu le-ai finalizat. Altele sunt pe cale să se nască şi le simţi cum îţi dau târcoale.

Dintre toate acestea nimic nu este mai real, mai concret şi mai concentrat decât o frică înfruntată prin acţiune, un proiect finalizat în care ştii că ai încercat totul, momentul acela în care ai reuşit să înfrunţi rezistenţa interioară a conservării şi auto-conservării. Cea care îţi spune la ceas de entuziasm şi de intenţie, că dacă te vei apuca de treabă eşti în pericol, că nu acum, că mâine, că dacă mişti un deget vei muri.

Nu vei muri.  Îţi garantez că vei învia.

Pentru că vei descoperi lucruri despre care nu te ştiai în stare. Pentru că vei învăţa şi vei creşte. Vei înfrunta frici. Vei întâlni oameni noi în calea ta. Vei ajuta şi vei fi ajutat. Vei experiementa. Îţi vei îmbogăţi viaţa. Vei lăsa ceva în urma ta. Îţi vei arăta că se poate. Ţie şi altora.

Îţi doresc să găseşti în tine puterea de a acţiona pentru ideile şi proiectele importante din viaţa ta!

Cu drag,

Alina

PS: Aştept cu nerăbdare să-mi spui ce ai făcut cu prima serie de zece minute :).

Resurse pe tema amânării pe care ţi le recomand:

  1. Big MAGIC, Elisabeth Gilbert.
  2. Time Management for creative people, Mark McGuiness
  3. Do the work, Steven Pressfield

(sursă poză)