Pentru început, câteva plângeri de milă care apar aproape inevitabil după ce ai decis că vei învăţa germana şi în mod ideal ai şi trecut deja la treabă. Sunt articole de învăţat în limba germană pentru fiecare substantiv (der pentru masculin, die pentru feminin, das pentru neutru). Iar aceste articole nu sunt deloc intuitive. De exemplu das Mädchen (fata) sau die Hose (pantalonii) sau der Käse (brânza).

Apoi aceste articole se schimbă de la caz la caz. De exemplu, die devine der în cazurile dativ şi genitiv, iar der devine dem şi des în cazurile dativ şi genitiv. Apoi există prepoziţii care implică numai folosirea unui caz anume şi care se folosesc doar cu acuzativ sau doar cu dativ, însă există şi prepoziţii care se pot folosi în ambele cazuri şi trebuie să deduci tu din context care este cazul pe care îl implică folosirea acelei prepoziţii.

Să mai spun că dacă  s-a strecurat un adjectiv în faţa substantivului şi acesta primeşte diferite terminaţii în funcţie de cazul folosit?

Da, să înveţi limba germană poate fi greu, anevoios, neinspiraţional, copleşitor, enervant.

Şi da, de multe ori de-a lungul unei zile poţi trăi un cocktail de sentimente cum ar fi neputinţă, furie, angoasă, deziluzie, dezamăgire, izolare, respingere, neintegrarea într-un grup.

…şi totuşi. Sunt cel puţin trei avantaje pe care le vei câştiga cu timpul atunci când înveţi o limbă străină şi voi lua ca referinţă aşa cum am anunţat din titlul postului, limba germană.

Trei avantaje în afară de cel evident, acela de a ştii o altă limba străină şi de a putea comunica într-o excursie de exemplu, de a-ţi face prieteni şi cunoscuţi vorbind acea limbă străină, de a-ţi găsi un job datorită limbii pe care tu o vorbeşti iar alţi candidaţi nu, de a putea comunica cu iubitul sau iubita ta în limbă lor maternă sau de ce, să-ţi înveţi copilul o a doua limbă.

1. La început înveţi să tolerezi şi cu timpul să accepţi diferite situaţii penibile

Vor fi multe situaţii în care nu vei înţelege corect contextul discuţiei. Vei râde poate nepotrivit atunci când toată lumea este serioasă sau te vei lansa în explicaţii pe care nu ţi le-a cerut nimeni sau poate pur şi simplu vei căuta din priviri explicaţii suplimentare în ceea ce se pot numi câteva momente de tăcere apăsătoare.

Îmi amintesc seara în care am semnat contractul pentru chirie. Era şi sora mea, Anca, cu mine, care vorbeşte deja de un număr de ani germana cursiv (şi este traducător şi meditator pentru limba germană). Mi-am propus însă să răspund atunci când mi se va adresa o întrebare în germană. În cameră mai erau cei doi proprietari şi agentul imobiliar.

Proprietarul vrând să fie politicos mă întrebase la ce oră încep de dimineaţă jobul, însă eu am înţeles că m-a întrebat cât timp fac până la job. Pentru mine era un subiect important. Aşa că am încercat să îi explic cum mă sui eu în maşina în fiecare dimineaţă şi merg 30 de minute ca să ajung din Linz în Wels şi cum la întoarcere este trafic. La un moment dat Anca m-a înrerupt ca să îmi explice că, de fapt, întrebarea fusese alta.

Şi fix în momentul acela am simţit cum mă înroşesc şi devin stingheră în situaţia asta, cumva de offside faţă de oamenii din cameră care toţi se puteau înţelege între ei vorbind aceeaşi limbă. Totodată eram enervată de dificultatea de a explima ce vreau sau mă rog, de a înţelege ce mi se spune. Să zicem doar că eram departe de momentele acelea în care simţi că faci progrese cu limba şi te încurajezi singur cu entuziasm vezi că nu este aşa de greu?

Asta era partea emoţională.

Raţional, sigur, în situaţia pe care o descriu eu aici miza era nesemnificativă. Până la urmă nu eram la un interviu de job. Şi până la urmă toată lumea era fericită. Agenta îşi încasa comisionul, proprietarii urmau să încaseze peste 5000 de euro în următoarele 12 luni şi ca bonus aveau şi nişte chiriaşi drăguţi, cel puţin asta puteam deduce de fiecare dată când se apropia mult prea mult de mine propritarul care întâmplător mâncase multă ceapă cu puţin mai devreme. Anca era mulţumită mai ales de faptul că urma să stăm aproape, iar eu găsisem apartamentul dând un singur telefon şi făcând o singură vizită, ceea ce chiar şi pentru Linz este excepţional de bine. Foarte multe avantaje, după cum puteţi constata.

Da, însă cum spuneam, partea emoţională nu dădea aşa de bine pe plus, cel puţin nu în acele momente.

Altă dată am întrebat un coleg de muncă dacă are un gummi (prezervativ în germană) în loc de Kaugummi (gumă de mestecat). Şi cum colegul era încă minor, îţi poţi imagina glumiţele de după.

Situaţii şi situaţii. Fiecare dintre aceste experienţe, unele mai enervante, altele mai haioase, şi-au avut rolul lor.

Pentru că vei înţelege la un moment dat că pur şi simplu toate aceste situaţii fac parte din procesul anevoios de a învăţa o limbă străină. Nu mai iei lucrurile personal şi accepţi că asta e pentru acum. Te descurci cu ce ai şi cu nivelul la care eşti. Te uiţi la progresle şi la ceea ce începe să se îmbunătăţească şi nu îţi mai numeri greşelile. Spui când nu înţelegi ceva şi o spui mult mai repede decât înainte.

Pare puţin şi totuşi este o schimbare uriaşă de mentalitate: de la focus pe ceea ce nu merge, la atenţie şi apreciere pentru fiecare mică evoluţie şi fiecare pas făcut înainte.

2. Înveţi să-ţi iubeşti greşelile

Am regăsit ideea asta la mai mulţi profesori, însă cel mai bine am simţit că se aşează ideea aceasta acum câteva săptâmâni, când noua profesoară de germană mi-a spus:

Fiecare greşeală ar trebui îţi aducă bucurie. Pentru că încă mai ai ceva nou de învăţat. Atunci când nu mai faci greşeli, lucrurile devin plicticoase. Nu mai este nimic nou de învăţat şi nimic nou de dezbătut.

Ieri la curs una dintre colege a făcut o greşeală de topică în limba germană (de poziţionare a cuvintelor într-o propoziţie sau frază). Martina, că aşa o cheamă pe profesoară, a prins imediat firul greşelii şi s-a lansat într-o explicaţie foarte coerentă şi logică, explicând de ce există tentaţia de a face această greşeală, care este contextul de evitat şi apoi ce trebuie să avem în vedere pentru a vorbi corect. Iar la final i-a mulţumit colegei.

Şi nu a fost un mulţumit de complezenţă, ci un mulţumesc sincer. Pur şi simplu era foarte bucuroasă că a putut să ne remintească de această greşeală făcută de mulţi vorbitori de limba germană, fiind recunoscătoare colegei pentru greşeala făcută.

O idee poate revoluţionară: să îţi iubeşti greşelile şi să le vezi ca pe cele mai bune metode prin care poţi învăţa ceva nou. De a înlocui auto-învinovăţirea sau dezamăgirea sau compătimirea de sine cu simpla curiozitate de a învăţa cu entuziasm o nouă expresie, un nou cuvânt sau poate un nou verb.

Când scriu aceste rânduri îmi amintesc de un alt profesor care a împărtăşit că el până nu face o greşeală, de fapt nu învaţă, deoarece nu exista niciun indiciu care să îi atragă atenţia într-un fel.

Trăim într-o societate în care greşeala nu este încurajată şi nici identificată cu un proces de învăţare bazat pe experienţa directă. O societate în care greşeala este de cele mai multe ori penalizată şi în care există urmări care se răsfrâng de cele mai multe ori asupra imaginii de sine şi a stimei de sine.

Cât de greu atârnă sentimentul de identificare imediată cu ruşinea şi vina de fiecare dată când ce am spus sau ce am făcut nu este corect. Cât de mult punem egal între noi şi o banală greşeală!

Şi parcă nimic nu oglindeşte mai bine obsesia aceasta a noastră de a nu fi prinşi făcând o greşeală, decât atunci când înveţi ceva nou. O limbă străină de exemplu, şi mai exact limba germană, cu toate articolele, terminaţiile, excepţiile şi regulile ei.

Germana te învaţă cu timpul să îţi trăieşti această vulnerabilitate a lui nu ştiu cu nu ştiu încă sau cu nu ştiu dar acum ştiu.

Şi nu este vorba doar de procesul de învăţare concret şi punctual al lui der, die, das, ci şi de cel de acceptare a ceea ce trăieşti emoţional, de cum reacţionează lumea ta interioară exact atunci când faci o greşeală.

Poate o incursiune în lumea ideilor din antichitate şi a felului în care era văzută greşeala, eroarea, eşecul ar putea fi un nou bun punct de plecare:

3. Ajungi să înţelegi că cele mai mari progrese tot singur le faci

La mai toate cursurile şi în mai toate conversaţiile legate de învăţarea limbii germane cu mici excepţii toţi concluzionează că participarea la un curs standard de limba germană îţi fixează nişte cunoştiţe de bază, însă că motorul principal care determină cât de bine stăpâneşti o limbă străină este învăţatul pe cont propriu.

Şi totuşi nimeni nu are timp ca să înveţe germana. Există timp pentru mulţi să petreacă 3-4 ore pe seară cu drumul spre curs, întoarcerea acasă, pauza de la curs şi timpul efectiv petrecut în sala de curs. Şi mai toţi concluzionează că şi aşa este foarte mult timp investit pentru puţine cunoştinţe pe care şi le sedimenteză în acele 3-4 ore, care oricum se uită cu timpul dacă nu le repeţi. Şi de cele mai multe ori nu le repeţi.

De ce atunci lipsa aceasta de timp? Şi mai ales de ce pentru oamenii cărora vorbitul limbii germane le este esenţial pentru a-şi putea găsi un loc de muncă mai bine plătit în Austria sau Germania, sau poate pentru a nu mai trebui să facă naveta dintr-un oraş în altul în lipsa unor alte joburi la care să poată avea acces.  Cu limba germană pe care să o stăpânească la un nivel mai bun ar putea avea mai mare încredere că vor rămâne sau vor putea avansa în jobul prezent, sau că nu se pot înţelege cu medicul atunci când fac o vizită la spital.

Iar răspunsul este mereu acelaşi. Indiferent că este vorba despre limba germană, sau mers la sală pentru că ai luat zece kilograme în plus, renunţarea la dulciurile mâncate în exces, căutarea unui nou job pentru că ştii de peste un an de zile că cel din prezent nu mai este ce îţi doreşti.

Răspunsul este lipsa antrenării unui muşchi numit disciplina de a fi constant în ce ţi-ai propus să faci şi al celuilalt muşchi numit să faci lucrurile pe care ştii că trebuie să le faci şi atunci când nu ai chef sau starea necesară.

Foarte mulţi dintre noi aşteptăm să vină cheful şi abia apoi să ne apucăm de treabă.

Doar că cheful ăsta cu cât îl aştepţi mai mult, cu atât se lasă mai mult aşteptat şi cu atât fuge mai mult de tine.

Este veşnica lupta interioară dintre starea de bine şi munca asociată cu discomfortul. Dintre nu acum, mai încolo. Dintre nu vreau şi trebuie. Dintre aş putea şi dar e greu.

Iar limba germană te învaţă consistent şi încăpăţânat de frumos că la oricât de multe cursuri de germană vei merge şi oricât de multe cărţi şi CDuri sau DVDuri de germană ai în bibliotecă, ceea ce faci tu pentru tine – un exerciţiu de zece minute cu terminaţiile adjectivelor, un text de trei paragrafe tradus dintr-o revistă, un serial pe care te încăpăţânezi să îl vezi în germană, o conversaţie în germană în care te lansezi deşi ai putea vorbi engleza, toate acestea sunt acele momente în care aş putea devine pot şi ar fi frumos dacă devine s-a întâmplat deja.

De final. Der, die, das macht Spaß :D, sau altfel spus, să ne îmbrăţisăm vulnerabilitatea şi emoţiile de tot felul pe care le trăim atunci când învăţăm limba germană, să începem să reacţionăm cu entuziasm la propriile greşeli mai ales să nu mai lăsăm să se aşeze praful pe cartea aceea de gramatică.

Măcar din când în când :).

 

Cu drag,

Alina

(sursă poză)